I.Introducere
În lumea în care trăim noi sunt foarte multe necazuri care aduc sufletului întristare. Întristarea izvorăşte din suferinţa care devine aproape o dominantă a vieţii. Nu e nevoie să meditezi prea mult pentru a-ţi da seama că suferinţa este prezentă peste tot. Înţeleptul Solomon, referindu-se la om, zice că „toate zilele lui nu sunt decât suferinţă şi îndeletnicirea lui nu-i decât necaz; nici chiar noaptea n-are odihnă inima lui”(Ecclesiastul 2, 23).
Începând cu propria noastră persoană, trecând apoi la cei din casa noastră, la cunoscuţii noştri, la oamenii din oraşul sau satul nostru, la cetăţenii ţării noastre, la vieţuitorii întregii lumi, vom vedea suferinţa şi întristarea prezente peste tot.
Apoi există suferinţe fizice: lipsuri, sărăcie, infirmităţi, boli. Cineva e sărac, altul e lipsit de toate sau cel puţin de multe bucurii, e înfometat, însetat, trebuie să lupte cu mizeria, trebuie să-şi câştige pâinea în condiţii grele, în ţară sau în străinătate, trebuie s-o mănânce stropind-o cu lacrimi. Alţii suferă trupeşte şi n-au nici un pic de tihnă: ziua fără linişte, noaptea fără somn..[1]
Experienţa creştină ştie că durerea şi suferinţa au potenţial izbăvitor. Dacă anumite niveluri ale suferinţei fizice sau psihice pot apărea ca „dezumanizante”, chiar acei care suferă dureri greu de suportat sunt în mâinile lui Dumnezeu şi pot experia grija Lui plină de dragoste. Cu siguranţă, aceste daruri ale iubirii şi milei divine asigură adevărata calitate a vieţii umane în orice condiţii sau circumstanţe.
Această complementaritate între calitatea vieţii şi sfinţenia ei este posibilă deoarece viaţa umană în însăşi natura ei este „sacră”. Originea, scopul şi finalitatea ei sunt date şi determinate de Dumnezeu. Încă o dată, „sacralitatea” şi „sfinţenia” trebuie diferenţiate: prima se referă la bunătatea esenţială şi valoarea infinită a vieţii umane create după chipul divin, iar ultima are în vedere lupta anevoioasă, dar binecuvântată a persoanei umane pentru dobândirea asemănării cu Dumnezeu. [2]
In Taina Maslului credinciosul bolnav primeste in chip nevazut harul vindecarii sau alinarea durerii trupesti, intarire sufleteasca si iertarea pacatelor prin ungerea cu untdelemn sfintit. Daca uneori bolnavul nu primeste vindecare de boala in care se afla, nu inseamna ca scopul Maslului nu a fost atins. Aceasta taina aduce o usurare a suferintei fizice si o intarire a sufletului prin stergerea pacatelor uitate si nemarturisite.
Daca boala nu dispare in urma savarsirii acestei Taine, inseamna ca boala are un sens. Ea poate fi calea prin care Dumnezeu a ales sa I se comunice celui bolnav. Si nu de putine ori, multi bolnavi au ajuns sa-L descopere pe Dumnezeu in propria lor suferinta. In aceste situatii boala a deschis o alta lume, care mai inainte era nevazuta.
Daca boala nu dispare in urma savarsirii acestei Taine, inseamna ca boala are un sens. Ea poate fi calea prin care Dumnezeu a ales sa I se comunice celui bolnav. Si nu de putine ori, multi bolnavi au ajuns sa-L descopere pe Dumnezeu in propria lor suferinta. In aceste situatii boala a deschis o alta lume, care mai inainte era nevazuta.
II.Prezentarea biblico-patristică şi istorică
1.Ritualurile religioase de vindecare în lumea greco-romană
Încă din vechime, uleiul a fost considerat nu doar un simplu element alimentar, ci şi un bun medicament. Ne aducem aminte de faptul că bunul samarinean i-a turnat peste răni untdelemn şi vin omului căzut între tâlhari. În general, uleiul asigura o regenerare a locului vătămat. În mod sigur însă, uleiul nu a fost utilizat numai pentru funcţiile sale medicinale în momentul în care au început să apară diverse ritualuri în care a fost implicat.Existenţa unui ritual pentru ungerea persoanelor bolnave nu mai devine surprinzătoare atunci când ne gândim că rădăcinile credinţei creştine se află în tradiţia iudaică.
Utilizarea uleiului pentru ungere este atestată de Scripturile Vechi-Testamentare. Punerea mâinilor şi ritualurile de rugăciune în vederea obţinerii vindecării reprezentau un element comun în istoria palestiniană. La fel ca şi la celelalte tradiţii liturgice ale creştinismului, nu observăm crearea unor forme cu totul noi. Iisus şi ucenicii Săi mai degrabă au preluat lucrurile cu care erau familiarizaţi şi au oferit tradiţiei respective de rugăciune un înţeles nou în concordanţă cu termenii propriei credinţe.[3]
Se pare că aceste tradiţii erau deja adânc înrădăcinate în lumea mediteraneeană şi reflectau probabil atât dorinţa umană benefică după ritualuri de vindecare, cât şi locul semnificativ pe care uleiul de măsline îl are în viaţa regiunii respective.
2.Taina Sfântului Maslu in Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie
Preocuparea pentru alinarea suferinţelor trupeşti şi sufleteşti, pentru vindecarea bolnavilor, din inspiraţie divină şi cu ajutor de la Dumnezeul izbăvirilor erau prezente şi în viaţa religioasă şi socială a poporului biblic, nu ca un aspect secundar, ci cu importanţă destul de mare. Aşa se explică faptul că ţara Sfântă era vestită pentru „leacuri alinătoare” cu eficienţă, uneori miraculoasă. Astfel se ştie că fraţii lui Iosif înainte de a doua călătorie în Egipt, s-au sfătuit să-i ducă stăpânitorului, despre care nu ştiau că este Iosif, din roadele pământului: balsam, puţină miere, tămâie, smirnă, migdale (Facere 43, 11).
La fel ca şi în Noul Testament, Dumnezeu nu a rânduit vindecarea independent de credinţa în El. Astfel puteri vindecătoare au avut unii prooroci, care chiar au înviat morţi. Menţionăm pe profetul Ilie, despre care se istoriseşte în III Regi 17, 19-24 cum a înviat pe fiul femeii din Sarepta Sidonului, la care era găzduit, prin rugăciune şi prin suflarea de trei ori peste copil arătând, numărul trei, despre care spune Sfântul Simeon al Tesalonicului: „Unde sunt preoţi puţini, cheamă numai trei, pe care şi Ilie l-a închipuit, când a înviat pe fiul cel mort al celei din Sarepta”[4].
Mântuitorul Iisus Hristos ii vindecă pe cei se apropie de El nu pentru a le insufla mirare sau frică.Lucrarea vindecătoare a lui Iisus Hristos trebuie văzută în contextul întregii Sale slujiri.Chiar şi în Noul Testament două elemente sunt întotdeaua indisolubil legate de vindecarea bolilor-credinţa şi pocainţa.Strâns legată de puterea vindecării este si aceea de a ierta păcatele.În contextul lor imediat,vindecările săvârşite de către Iisus Hristos adesea aveau ca scop reintegrarea persoanei bolnave în comunitatea de credinţă.Săvârşind vindecările,Mântuitorul restaureză relaţia adecvată dintre Dumnezeu şi creaţie,o relaţie pe care păcatul ,boala şi moartea au mutilat-o.[5]
Deşi pasajele cu privire la Taina Sfântului Maslu nu sunt multe, în Noul Testament cele existente însă conţin suficiente detalii importante. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că primul pasaj pe care îl întâlnim este cel din Evanghelia după Marcu, la capitolul 6, versetul 13: "Şi scoteau mulţi demoni şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau".
Aici se vede pentru prima dată legătura dintre Taina Maslului şi ritualul exorcizării, o tradiţie liturgică păstrată în continuare. În multe mănăstiri şi biserici unde se găsesc persoane demonizate, primul ritual care li se administrează acestora este Taina Maslului. Deşi Taina Maslului nu este menită să fie în principal un ritual de alungare a demonilor, ea poate avea în anumite circumstanţe acest efect.. Un lucru este însă cert: în versetul analizat acum, cele două acţiuni (alungarea demonilor şi vindecarea bolnavilor) nu sunt separate una faţă de cealaltă, ci păstrează o legătură interioară profundă.
O altă conexiune importantă, este cea dintre Taina Pocăinţei şi Taina Maslului. Ni se spune în versetul 12 "şi ieşind, ei propovăduiau să se pocăiască". Este de la sine înţeles că bolnavii care erau unşi cu untdelemn sau persoanele care erau exorcizate trebuia să îndeplinească această condiţie a pocăinţei. Ne putem întreba însă în ce consta practic această pocăinţă? Era un simplu act de recunoaştere a greşelilor? Consta în dobândirea unei profunde conştiinţe a firii păcătoase? Avea un ritual liturgic la bază? Este imposibil de precizat. Suntem conştienţi însă de faptul că atunci când un om se căieşte, el o face pentru ceva. Exista, aşadar, o recunoaştere a greşelilor săvârşite. Fără recunoaşterea acestor greşeli însă, ne vine greu să credem că putea avea loc o vindecare integrală a persoanei umane. Este suficient să amintim două exemple din Sfânta Scriptură. Primul constă în vindecarea slăbănogului purtat de cei patru bărbaţi, când Mântuitorul îi iartă mai întâi păcatele, înainte de a-i oferi vindecarea fizică. Al doilea exemplu este cel al slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda, care este vindecat mai întâi, dar i se aminteşte ulterior că trebuie să nu mai păcătuiască..[6]
Un alt pasaj scripturistic in care se vorbeşte despre Taina Sfântului Maslu este cel de la Iacov 5,14-16:,, Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta lui. Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului"
Este clar că Taina Maslului este considerată ca adresându-se în principal persoanelor bolnave, cărora le poate oferi o mângâiere sau o uşurare a suferinţei.Această iertare a păcatelor, însă, nu reprezintă o înlocuire a Tainei Spovedaniei. Maslul ne iartă păcatele de care nu ne mai amintim şi slăbeşte puterea pe care patimile au dobândit-o asupra noastră din cauza repetării constante a anumitor acte păcătoase.
În Constituţiile Apostolice avem mărturie despre existenţa Sfântului Maslu, dându-se şi textul rugăciunii în care se spune că „preotul trebuie să se roage prin ea ca Domnul să dăruiască undelemnului ce se întrebuinţează în această sfântă lucrare de a întări puterea celui bolnav şi de a-l vindeca de boala lui”[7].
Începând din secolul al IV-lea se găsesc mai multe mărturii despre această Sfântă Taină. Astfel la Sfântul Vasile cel Mare menţionăm prezenţa unei rugăciuni care a intrat mai apoi în rânduiala Sfântului Maslu. Rugăciunea se adresează lui Dumnezeu: „Doctorul sufletelor şi al trupurilor, care dă mângâiere celor descurajaţi şi viaţă celor zdrobiţi la inimă.
Un alt Părinte al secolului al IV-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur, are şi el o rugăciune care s-a introdus în rânduiala Tainei Sfântului Maslu şi în care se arată superioritatea preoţilor, părinţi duhovniceşti în faţa părinţilor trupeşti prin cuvintele: „Aceştia (adică părinţii trupeşti) nu-şi pot apăra pe copiii lor nici de moartea trupească, ba chiar nu întotdeauna sunt în stare a înlătura boala ce cuprinde trupul lor; ceilalţi, din contră, foarte adesea au mântuit sufletele bolnave care trebuiau să piară sau, supunându-le la o scurtă pedeapsă sau ferindu-le de cădere chiar de la început”[8].
Urmând celor spuse mai sus, şi Sfântul Chiril al Alexandriei spune, împotriva creştinilor care aleargă la vrăjitori, unde caută vindecare, că Biserica este cea care dă tămăduire. El recomandă repetarea numelui Lui Dumnezeu, Sfântul Maslu şi rugăciunea, când spune: „Domnul Savaot şi alte numiri care se găsesc în Sfânta Scriptură, căci ele au puterea de a alunga răul de la tine, pe lângă acestea îţi amintesc şi ceea ce zice Sfânta Scriptură: „De este cineva bolnav între voi să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului”[9].
Sfântul Ambrozie al Mediolanului vede în Taina Sfântului Maslu „speranţa pentru însănătoşirea bolnavului”[10].Episcopul Serapion dă o rugăciune din Anafora, pentru apă şi untdelemn care cere: „o putere de vindecare ca orice fierbinţeală şi orice demon şi orice boală să dispară”[11]. Mărturii despre Sfântul Maslu găsim şi la sfântul Efrem Sirul şi Eusebiu de Cesareea.
Foarte important este faptul că pe la sfârşitul secolului al V-lea, în cartea papei Ghelasie despre Sfintele Taine, întâlnim rânduiala Sfântului Maslu cu rugăciunea: „ca untdelemnul sfinţit să fie apărare sufletului şi trupului, spre îndepărtarea tuturor bolilor şi neputinţelor trupeşti şi sufleteşti”[12]. Acest ritual a fost luat, desigur, de Ghelasie din practica unei Biserici unde el exista din vechime, pe baza practicii vechii bisericeşti. Acelaşi lucru trebuie să spunem şi despre ritualul Sfântului Maslu, ivit în secolul al VI-lea în operele Sfântului Grigorie cel Mare, în care se arată, cum episcopul şi după el preoţii binecuvintează untdelemnul şi ung cu el pe bolnav, fiind adunate şi rugăciunile care se rosteau după citirea pericopei evanghelice.
O rugăciune pentru sfinţirea uleiului la Sfântul Maslu o avem şi in Testamentul Domnului,un text sirian din secolul V,însă cel mai bun exemplu de rugăciune pentru sfinţirea untdelemnului provine din Evhologhionul lui Serapion.
III. Consideraţii liturgice şi pastorale asupra rânduielii Tainei
Sfântului Maslu
Sfântul Simeon al Tesalonicului spune:„Deci se strâng şapte preoţi care, îmbrăcându-se în sfintele veşminte arătând Darul Duhului ce este într-înşii. Cel mai mare dintre ei, care are închipuirea lui Hristos, binecuvintează, apoi urmează rugăciunile începătoare şi un grup rugăciuni de umilinţă, prin care se cere milostivirea lui Dumnezeu, se face canonul pentru bolnavul căruia se face Maslul”[13]. O cântare sau citire atentă a Canonului descoperă frumuseţea lui şi tot odată are menirea să ne încredinţeze asupra ajutorului dumnezeiesc. Repetarea stihului „Stăpâne, Hristoase, Milostive, miluieşte şi tămăduieşte pe robul tău”, ca rugăciune de invocare a ajutorului dumnezeiesc, încearcă să conştientizeze asupra puterii pe care o are Darul lui Hristos, care lucrează în Taina Sfântului Maslu.
Se invocă mila, mângâierea şi îndurare Sa, spre contenirea durerilor, rănilor şi apăsărilor chinurilor celor aflaţi în suferinţă. Este cerut ajutorul Preacuratei Maicii Sale, sprijinitoarea celor aflaţi în nevoi, al Sfântului Ierarh Nicolae, mult milostivul şi cel care nu trece cu vederea toată nevoia, al Sfântului Dimitrie, izvorâtorul de Mir, marele apărător al lumii în primejdii, al Sfântul Pantelimon, purtătorul de chinuri şi a celor împreună cu dânsul, doctori fără de arginţi”[14] şi a altor Sfinţii rugători pentru credincioşii Bisericii.
Apoi se zice ectenia pentru cel bolnav, iar după aceea se face sfârşitul. Unii exegeţi, care explică această rânduială a Tainei spun că ea are două părţi: cea despre care am vorbit până acum, şi care este prezentată sub forma unei utrenii, şi cealaltă care are o rânduială asemănătoare cu celelalte Taine. Aceasta din urmă are şi binecuvântare proprie, mare, aşa cum se obişnuieşte la toate Tainele. Preotul, plecându-se de trei ori, cere iertare de la toţi de trei ori, întru propovăduirea Treimii, şi de trei ori este iertat de fiecare preot. După aceea, iarăşi binecuvântând preotul cel mare (protosul), se zice ectenia mare, care cuprinde toate cererile pentru care se cade a ne ruga şi pomenesc încă de Taina care se săvârşeşte atunci, cerând de la Dumnezeu pacea şi mila. Urmează mai apoi tropare pentru îmblânzirea milei lui Dumnezeu[15].
Acum urmează unul dintre cele mai importante momente constituit din rugăciunea pentru binecuvântarea untdelemnului. Aceasta se rosteşte de şapte ori, pe rând de către preoţii care slujesc Sfântul Maslu. Cu acest untdelemn se va face ungerea celui bolnav şi împreună a tuturor celor prezenţi, acest lucru făcându-se de şapte ori. „Se toarnă untdelemnul în candelă sau în alt vas, la care se aprind şapte lumini, în chipul Darurilor Duhului, pentru că prin Sfântul Maslu se face ca o candelă dumnezeiască şi se aduce lui Dumnezeu, întreaga ardere ca o curată jertfă spre a dobândi mila Lui. Rugăciunea zice astfel: „Doamne, care cu mila şi cu îndurările Tale tămăduieşti zdrobirile noastre”. Ungerea care se face cu acest untdelemn are ca rod izbăvirea de toată patima, de toată boala trupească, de toată spurcăciunea trupului şi a sufletului şi de toată răutatea, adică de tot vicleşugul şi păcatul spre preaslăvirea numelui Lui Celui în Treime lăudat.
În continuare urmează citirea alternativă a pericopelor apostolice, a celor evanghelice şi a rugăciunilor, în timpul acestora din urmă săvârşindu-se şi ungerea cu untdelemnul sfinţit.„Pasajele din Apostol ce se citesc, pun accent pe conduita pe care trebuie s-o aibă atât cel aflat în suferinţă, cât şi cei din jurul său - familie şi apropiaţi.
Sfântul Maslu este cu adevărat o Taină care priveşte în mod special trupul, dar ea nu se limitează la existenţa fizică a omului, ci cuprinde şi zona psihomentală. Ea se săvârşeşte pentru însănătoşirea ambelor componente ale omului”[16]. Se ştie mai ales din cercetările medicale mai recente, dar şi din experienţa Părinţilor, că mintea este locul de unde se poate şi trebuie chiar să fie controlat atât trupul, cât şi sufletul. Aceasta doar în măsura în care ţine de noi.
IV.Concluzii
Astăzi, preoţii de la oraşe şi sate, precum şi vieţuitorii din mănăstiri cunosc multele probleme cu care se confruntă oamenii bătrâni, bolnavi, săraci şi singuri, familiile cu mulţi copii, adesea afectate de şomaj şi de lipsuri multe. De aceea, acolo unde păstoresc, este nevoie se se sporeasca activităţile de ajutorare frăţească a bolnavilor şi săracilor, astfel ca iubirea vindecătoare a lui Hristos Cel răstignit şi înviat să fie cât mai lucrătoare prin oameni cu suflet bun şi cu dare de mână, ştiind că fapta cea bună, izvorâtă din iubire milostivă, va fi răsplătită cu binecuvântare în lumea aceasta şi cu mântuire în viaţa veşnică, potrivit iubirii pe care a arătat-o fiecare faţă de oamenii aflaţi în suferinţă şi în nevoi (cf. Matei 25, 31-46). [17]
Prezenţa mai multor preoţi, cu darurile şi personalitatea lor, la casa sau la căpătâiul bolnavului, vine să sporească atmosfera de rugăciune care se creează la căpătâiul bolnavului, afirmând caracterul profund eclezial al acestei Sfinte Taine" [18]
Într-o asemenea atmosferă de rugăciune pentru persoana bolnavă, preotul are ocazia, poate unică, de a discuta într-un cadru solemn cu bolnavul şi a-i deschide acestuia mintea şi inima în vederea primirii lui Hristos. Uneori, se poate dovedi ultima şansă pentru a face acest lucru. Alteori, va fi doar începutul unei vieţi creştine reînnoite prin vindecarea miraculoasă şi regenerarea sufletească. Însă, pentru a face acest lucru, preotul trebuie să fie pregătit el însuşi să primească în inima sa suferinţa persoanei. Oare ce putem face mai mult atunci când un mădular al Bisericii suferă, decât să suferim şi noi alături de el?
Arhiepiscopia Vadului,Felecului şi Clujului ,prin purtarea de grijă a Părintelui nostru Arhiepiscop si Mitropolit Andrei ,are in desfăşurare mai multe proiecte de asistenţă socială ,printre care se numara :Centrul de Îngrijiri Paliative,,Sfântul Nectarie’’ din Cluj -Napoca,Centrul Social Misionar,,Sfântul Vasile cel Mare’’ din Cluj- Napoca,Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie din Turda,Policlinica fara plată ,,Sfântul Pantelimon’’ din Cluj-Napoca,Centrul de Îngrijire şi Asistenţă ,,Sfântul Nicolae’’ din Mociu şi altele.
Scopul principal al Bisericii este vindecarea,ştergerea rupturii dintre Dumnezeu şi omenire,care este cauzată de păcatele noastre şi care conduce spre moarte..În Hristos toate din lume,şi prin aceasta înţelegem şi boala,sănătatea,bucuria ,suferinţa,au devenit înălţare spre Impărăţia Cerurilor,o aşteptare şi o anticipare a acestei Împărăţii.
Arhiepiscopia Vadului,Felecului şi Clujului ,prin purtarea de grijă a Părintelui nostru Arhiepiscop si Mitropolit Andrei ,are in desfăşurare mai multe proiecte de asistenţă socială ,printre care se numara :Centrul de Îngrijiri Paliative,,Sfântul Nectarie’’ din Cluj -Napoca,Centrul Social Misionar,,Sfântul Vasile cel Mare’’ din Cluj- Napoca,Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie din Turda,Policlinica fara plată ,,Sfântul Pantelimon’’ din Cluj-Napoca,Centrul de Îngrijire şi Asistenţă ,,Sfântul Nicolae’’ din Mociu şi altele.
Scopul principal al Bisericii este vindecarea,ştergerea rupturii dintre Dumnezeu şi omenire,care este cauzată de păcatele noastre şi care conduce spre moarte..În Hristos toate din lume,şi prin aceasta înţelegem şi boala,sănătatea,bucuria ,suferinţa,au devenit înălţare spre Impărăţia Cerurilor,o aşteptare şi o anticipare a acestei Împărăţii.
Bibliografie:
I.Izvoare,lucrari ,studii si articole
1 Sfânta Scriptură,Ed.E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1994.
2.Molitfelnic, Ed. E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti,1998.
3.History of Anoiting and Healing in the Church", în: Alternative Futures for Worship, Peter E. Fink vol. VII: Anoiting of the SI.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1998.
4.IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei -Pastorala de Sfintele Pasti 2012.
5.Larchet,Jean-Claude-Terapeutica bolilor spirituale,Ed.Sophia,Bucuresti,2001
6.P. S. Silvestru de Canev, Teologia Dogmatică Ortodoxă, cu expunere istorică a dogmelor. Vol. V, Editura ,,Credinţa strămoşească, Iaşi, 2001
7.Paul Meyendorff,Taina Sfântului Maslu,Ed.Renaşterea ,Cluj-Napoca,2011.
8.PF Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Pastorala de Sfintele Pasti,2012.
9.Pr.Prof.dr.John Breck.,Darul sacru al vieţii,Ed.Patmos,Cluj-Napoca 2001
10.Pr.Prof.Raduca Vasile, Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului BOR, nr. 7-10, 1989.
11.Pr.Prof.Stăniloaie Dumitru,Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. III, EIBMBOR, Bucureşti, 2003.
12. Pr.Monahul Teognost,. Taina Sfântului Maslu- Taina vindecării sufletului şi trupului, Editura „Credinţa strămoşească’’, Iaşi,2002.
13. Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi- volumul II, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2003.
II.Surse on-line
[1] IPS Arhiepiscop si Mitropolit Andrei,Pastorala de Sfintele Pasti,2012,pag2.
[2] Pr.Prof.dr.John Breck.Darul sacru al vieţii,Ed.Patmos,Cluj-Napoca 2001,pag.8.
[3] History of Anoiting and Healing in the Church", în: Alternative Futures for Worship, Peter E. Fink şed.ţ, vol. VII: Anoiting of the Sick, Liturgical Press, Collegeville, 1987 pp. 65-66.
[4] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credinţei noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos şi urmaşii Săi- volumul II, Editura Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2003 p 32
[7] Preot Monahul Teognost,. Taina Sfântului Maslu- Taina vindecării sufletului şi trupului, Editura „Credinţa strămoşească, Iaşi, 2002, p 250
[8] P. S. Silvestru de Canev, Teologia Dogmatică Ortodoxă, cu expunere istorică a dogmelor. Vol. V, Editura „Credinţa strămoşească, Iaşi, 2001., 245
[9] P. S. Silvestru de Canev, op. cit., p 250
[10] Ibidem
[11] Ibidem
[14] Preot Monahul Teognost, op. cit., pp 69-70
[15] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, op. cit.
[17] PF Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Pastorala de Sfintele Pasti,2012,pag.3
[18] Pr.Prof.Vasile Răducă,Taina Sfântului Maslu în viaţa creştinului", BOR, nr. 7-10, 1989, pp. 183-184.
